Vremurile grele trec, faptele bune rămân!

Vremurile rele trec, faptele bune rămân

”Cine vrea să miște lumea, trebuie mai întâi să se miște el însuși” – Socrate.

Toți suntem afectați de această pandemie și vrem să trecem cu bine peste ea.
Unii sunt afectați financiar, alții nu-și pot procura alimente din cauza vârstei sau a imposibilității de deplasare, altora le este dor de familie și de cei dragi lor.

Familiile din Adjud sunt afectate din toate punctele de vedere.
Ați fost alături de ei în vremurile bune: pentru sărbători, le-ați trimis cadouri, ne-ați ajutat să avem cu ce împodobi bradul împreună cu ei, am cântat colinde împreună cu ei. Ați fost alături de ei și când au început școala, le-ați trimis cărți, caiete, ghiozdănele și alte asemenea.

Haideți să le fim alături și în vremurile grele!
Haideți să le adunăm și să le trimitem măcar minimul de alimente necesare subzistenței.

Avem 3 posibilități pentru a-i ajuta:
– cu alimente, trimise direct prin curier către ei. Pentru date de livrare avem rugămintea de a ne scrie în privat pentru a vă putea furniza adresa de domiciliu, o persoană și un număr de contact,
– cu alimente, trimise/aduse la sediul nostru secundar din București, sector 4, bd. Gheorghe Șincai nr. 12, bl. 12, sc. A, et. 1, ap. 6, urmând a ne ocupa noi de livrarea lor directă în Adjud,
– financiar, trimiteți suma cu care doriți să contribuiți în unul din conturile cu datele de mai jos și de vom ocupa noi de procurarea și livrarea alimentelor:
Pentru celeritate cont REVOLUT:
Beneficiar: Camelia Ionescu – Președinte Asociație
IBAN: GB86REVO00997050191760

Ori cont Banca Transilvania
Beneficiar Casa dintre Tei
IBAN:
EUR – RO23BTRLEURCRT0336405401
RON – RO73BTRLRONCRT0336405401
USD – RO27BTRLUSDCRT0336405401
Trebuie să procurăm alimente pentru un număr de 7 familii, acestea fiind formate din:
Familia 1 – 4 adulți și 6 copii cu vârste între 5 și 16 ani
Familia 2 – 2 adulți și 4 copii cu vârste între 2 și 12 ani
Familia 3 – 2 adulți, fără copii
Familia 4 – 2 adulți, 1 bătrân, 4 copii cu vârste între 1 an și 6 ani
Familia 5 – 2 adulți și 9 copii cu vârste între 4 luni și 17 ani
Familia 6 – 2 adulți și 5 copii cu vârste între 9 ani și 18 ani
Familia 7 – 1 adult

Evenimentul va avea loc în acest weekend (4-5 aprilie), altfel încât avem rugămintea ca în cazul în care doriți să ne sprijiniți, să trimiteți alimente sau suport financiar până vineri, 03.04.2020, pentru a le putea livra în weekend.

Împreună putem face lumea mai bună!

20200307_150717

Deschide inima bunicii cu o floare!

Deschide-i inima bunicii cu o floare! Anul acesta, cu ocazia zilei speciale 8 martie  am reusit sa deschidem inima bunicilor din Azilul de bătrâni Corabia cu o floare.

Cand te gândești la clipa in care vei fi bunic cum te vizualizezi? Cel mai probabil înconjurat de copii, de nepoți, alături de familie. Fiecare dintre noi se visează bunic. Poate ca pentru unii bunici prezentul nu este aidoma visului din tinerețe.

Cand sarbatorim ,,ziua bunicii” poate ca este momentul sa le dedicăm mai mult timp celor ce si-au lasat amprenta in viata noastra, celor care ne-au vegheat somnul, celor care ne-au spus prima poveste, celor care ne-au invatat prima poezie si nu in ultimul rand celor datorita carora existam.
Bunicilor din Azilul de bătrâni din Corabia le este dor de clipele in care erau apreciati, erau folositori si asa cum spun unii ,,erau vii”.
Ajutați-ne sa le deschidem inima cu o floare!
Multumim tuturor celor care ne-au fost alaturi la zambetele batranilor cat si partenerilor precum Cofetaria Home Corabia, Raureni-cu drag din natura, care ne-au ajutat ,,sa deschidem de 8 martie inima bunicilor cu o floare”.

70914275_2456964731234176_3562361521591812096_o_2456964724567510

Estera și Maria

În vara acestui an am întâlnit, la marginea Adjudului, locuind într-un container lângă adăpostul de câini, două minunății, Estera și Maria. Deși aveau 8 ani, până la această vârstă nu urmaseră cursurile niciunei instituții de învățământ, nefiind înscrise nici la grădiniță, dar nici la școală.

Pentru că ne-am dorit să ajutăm mai mulţi copii din comunitatea lor, în  septembrie ne-am extins activitatea și în ceea ce privește domeniul serviciilor sociale, apărarea drepturilor şi promovarea intereselor cetăţeneşti şi sănătate.

Astfel, la sfârșitul aceleiași luni am început treaba și am reușit să înscriem la școală la clasa zero din cadrul Școlii Gimnaziale Mareșal Averescu din Adjud două fetițe pe care le-am cunoscut în vara aceluiași an. În urma vizitei, am descoperit că acestea trăiau în condiții nefavorabile, nedispunând de posibilitățile aferente studiului și nebeneficiind de bucuriile copilăriei. În urma acestor demersuri, am continuat să le vizităm pentru a le livra „kiturile de instalare” și hăinuțe pentru a intra în noul an școlar ca la carte.

Ne dorim să scriem un nou capitol pentru povestea noatră.  Noul nostru scop este construcţia unei case pentru copiii din orașul Adjud, județul Vrancea și familiile acestora. Vrem că creăm comunitatea de care nu beneficiat până acum.

49060566_2158588000830421_5677565402280886272_n

Elf pentru o oră – împreună pentru o lume mai bună!

Eveniment organizat cu ocazia Crăciunului la Căminul de bătrâni și Centrul social din Corabia, jud. Olt finalizat cu vizitarea vizitelor și împărțirea cadourilor.

În momentul în care sunt campanii, sunt prezenți fiecare moment important, Crăciun, Paște sau zi de naștere. Cuvintele ar fi închisorile, cel mai bine sunt ele ilustrate prin imagini pline de zâmbete și fericire.

 

20265106_1544137572275470_9154711919216727948_n

DARUIESTE ZAMBET PENTRU SUFLET!

În acest capitol un grup de 15 bătrâni din comuna Brastăvațu, judec. Olt au beneficiat de panoramice radiografice, consultări și lucrări stomatologice, urmărirea unui prânz cu zâmbetul pe burtă.

1

DARUIESTE VEDERE PENTRU SUFLET

Un prim capitol din poveste a fost campania Dăruiește Vedere Pentru Suflet – Susține un bunic!

Capitolul 1 suna cam în acest sens: Bunicuțele și bunicile din Corabia și încurajează oaspeții Optimed Medical București și Essilor România, parteneri ai eroului Casa dintre Tei. Oaspeții și stimulează primele de medicamente și asistență magică, în atmosferă călduroasă și familială, beneficii de consultații și analize oftalmologige complete. Essilor, partenerul nostru, le-a oferit ochelarii rămâne necesare pentru îngrijirea primelor rețete. Câteva bunicuțe s-au întors pentru intervenții chirurgicale oftalmologice pentru îngrijirea medicamentelor Optimed Medical București le-au efectuat în cadrul aceluiași capitol.